Actualizarea din data: 30/05/2018

ACTE OFICIALE
1. DECIZIE 5 30/05/2018
 DECIZIA nr. 5 din 5 martie 2018
referitoare la recursul în interesul legii privind competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 448 din 30 mai 2018
2. DECIZIE 4 29/05/2018
 DECIZIE nr. 4 din 29 mai 2018
privind delegarea atribuţiilor preşedintelui Camerei Deputaţilor

EMITENT: Camera Deputaţilor
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 447 din 29 mai 2018
3. ORDIN 1056 25/05/2018
 ORDIN nr. 1.056 din 25 mai 2018
pentru aprobarea Procedurii  privind emiterea şi eliberarea avizelor necesare introducerii în intravilan a terenurilor agricole

EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 445 din 29 mai 2018
4. PROCEDURĂ 25/05/2018
 PROCEDURĂ din 25 mai 2018
privind emiterea şi eliberarea avizelor necesare introducerii în intravilan a terenurilor agricole

EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 445 din 29 mai 2018
5. ORDIN 3751 25/05/2018
 ORDIN nr. 3.751 din 25 mai 2018
pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 3.560/2018  privind stabilirea modalităţii de acordare a voucherelor de vacanţă pentru unităţile/instituţiile de învăţământ de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale şi alte unităţi din subordinea/coordonarea acestuia

EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 447 din 29 mai 2018
6. ORDIN 97 25/05/2018
 ORDIN nr. 97 din 25 mai 2018
pentru aprobarea Regulamentului  privind accesul la sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi de modificare a unor ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei

EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 447 din 29 mai 2018
7. REGULAMENT 25/05/2018
 REGULAMENT din 25 mai 2018
privind accesul la sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi de modificare a unor ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei

EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 447 din 29 mai 2018
8. HOTĂRÂRE 370 24/05/2018
 HOTĂRÂRE nr. 370 din 24 mai 2018
privind completarea art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 943/2017  pentru aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate", pentru anul 2018

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 447 din 29 mai 2018
9. ORDIN 3742 24/05/2018
 ORDIN nr. 3.742 din 24 mai 2018
privind aprobarea Calendarului desfăşurării concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional, seria a 13-a

EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 447 din 29 mai 2018
10. HOTĂRÂRE 27 23/05/2018
 HOTĂRÂRE nr. 27 din 23 mai 2018
privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O strategie europeană pentru materialele plastice într-o economie circulară - COM(2018) 28

EMITENT: Camera Deputaţilor
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 445 din 29 mai 2018
11. HOTĂRÂRE 28 23/05/2018
 HOTĂRÂRE nr. 28 din 23 mai 2018
privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor cu privire la punerea în aplicare a pachetului de măsuri privind economia circulară: opţiuni pentru abordarea interfeţei dintre legile privind substanţele chimice, produsele şi deşeurile - COM(2018) 32

EMITENT: Camera Deputaţilor
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 445 din 29 mai 2018
12. ORDIN 1054 23/05/2018
 ORDIN nr. 1.054 din 23 mai 2018
pentru aprobarea Procedurilor specifice  privind aplicarea criteriilor în baza cărora pot fi nominalizaţi membrii Consiliului regiunilor viticole

EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 445 din 29 mai 2018
13. PROCEDURĂ 23/05/2018
 PROCEDURI SPECIFICE din 23 mai 2018
privind aplicarea criteriilor în baza cărora pot fi nominalizaţi membrii Consiliului regiunilor viticole

EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 445 din 29 mai 2018
14. ORDIN 2083 21/05/2018
 ORDIN nr. 2.083 din 21 mai 2018
pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Societăţii Comerciale "Informatică Feroviară" - S.A., filiala Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.

EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 448 din 30 mai 2018
15. ORDIN 418 17/05/2018
 ORDIN nr. 418 din 17 mai 2018
privind procedura de avizare a structurilor şi personalului care gestionează asistenţa financiară nerambursabilă europeană, prevăzute la art. 7 alin. (7)  şi art. 9 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018  pentru stabilirea criteriilor pe baza cărora se aplică majorarea prevăzută la art. 17 alin. (1)  şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017  privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 447 din 29 mai 2018
16. HOTĂRÂRE 347 16/05/2018
 HOTĂRÂRE nr. 347 din 16 mai 2018
privind suplimentarea pe anul 2018 a sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 689/2014  privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Varianta de ocolire Târgu Jiu", precum şi modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 689/2014

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 445 din 29 mai 2018
17. HOTĂRÂRE 348 16/05/2018
 HOTĂRÂRE nr. 348 din 16 mai 2018
pentru aprobarea Acordului  dintre Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării Naţionale din Republica Elenă privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Bucureşti la 9 martie 2018

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 445 din 29 mai 2018
18. ORDIN 2062 16/05/2018
 ORDIN nr. 2.062 din 16 mai 2018
pentru aprobarea Procedurii  privind activitatea de monitorizare şi control al respectării de către autoritatea prevăzută la art. 359 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal  a condiţiilor legale privind autorizarea antrepozitarilor autorizaţi, a destinatarilor înregistraţi, a expeditorilor înregistraţi şi a importatorilor autorizaţi

EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 445 din 29 mai 2018
19. PROCEDURĂ 16/05/2018
 PROCEDURĂ din 16 mai 2018
privind activitatea de monitorizare şi control al respectării de către autoritatea prevăzută la art. 359 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal  a condiţiilor legale privind autorizarea antrepozitarilor autorizaţi, a destinatarilor înregistraţi, a expeditorilor înregistraţi şi a importatorilor autorizaţi

EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 445 din 29 mai 2018
20. HOTĂRÂRE 356 16/05/2018
 HOTĂRÂRE nr. 356 din 16 mai 2018
pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 16/2017  privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 448 din 30 mai 2018
21. ORDIN 357 10/05/2018
 ORDIN nr. 357 din 10 mai 2018
privind aprobarea Specificaţiilor tehnice pentru lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, realizate la nivel de unitate administrativ-teritorială

EMITENT: Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 449 din 30 mai 2018
22. ORDIN 4750 08/05/2018
 ORDIN nr. 4.750 din 8 mai 2018
pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 891/2015  privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii HIGH-TECH INDUSTRY PARK CRAIOVA - S.A.

EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 447 din 29 mai 2018
23. ORDIN 102 07/05/2018
 ORDIN nr. 102 din 7 mai 2018
privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 202/2002  pentru aprobarea Normelor  privind eliberarea permiselor de exercitare a activităţilor nucleare şi desemnarea experţilor acreditaţi în protecţie radiologică

EMITENT: Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 449 din 30 mai 2018
24. ORDIN 1626 03/05/2018
 ORDIN nr. 1.626 din 3 mai 2018
pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Societăţii Comerciale "Informatică Feroviară" - S.A., filiala Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.

EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 448 din 30 mai 2018
25. ORDIN 1946 26/04/2018
 ORDIN nr. 1.946 din 26 aprilie 2018
pentru modificarea anexei nr. 2 la Instrucţiunile  privind tipărirea şi decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită, emise în baza prevederilor Legii nr. 44/1994  privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului finanţelor publice nr. 266/312/2005

EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 449 din 30 mai 2018
26. ORDIN 95 20/04/2018
 ORDIN nr. 95 din 20 aprilie 2018
privind aprobarea Metodologiei  pentru recunoaşterea furnizorilor de servicii de formare în domeniul managementului calităţii serviciilor de sănătate

EMITENT: Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 449 din 30 mai 2018
27. METODOLOGIE 20/04/2018
 METODOLOGIE din 20 aprilie 2018
pentru recunoaşterea furnizorilor de servicii de formare în domeniul managementului calităţii serviciilor de sănătate

EMITENT: Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 449 din 30 mai 2018
28. ORDIN 320 19/04/2018
 ORDIN nr. 320 din 19 aprilie 2018
pentru aprobarea costului serviciilor de copiere a informaţiilor de interes public la nivelul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară

EMITENT: Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 445 din 29 mai 2018
29. ORDIN 321 19/04/2018
 ORDIN nr. 321 din 19 aprilie 2018
privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în unităţile administrativ-teritoriale Logreşti şi Berleşti, judeţul Gorj, în unitatea administrativ-teritorială Pieleşti, judeţul Dolj, şi în unitatea administrativ-teritorială Pătulele, judeţul Mehedinţi

EMITENT: Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 445 din 29 mai 2018
30. ORDIN 484 19/04/2018
 ORDIN nr. 484 din 19 aprilie 2018
pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Societăţii Comerciale "Informatică Feroviară" - S.A., filiala Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.

EMITENT: Ministerul Transporturilor
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 448 din 30 mai 2018
31. ORDIN 350 20/03/2018
 ORDIN nr. 350 din 20 martie 2018
pentru modificarea anexei nr. 2 la Instrucţiunile  privind tipărirea şi decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită, emise în baza prevederilor Legii nr. 44/1994  privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului finanţelor publice nr. 266/312/2005

EMITENT: Ministerul Transporturilor
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 449 din 30 mai 2018
32. ACORD 09/03/2018
 ACORD din 9 martie 2018
între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării Naţionale din Republica Elenă privind cooperarea în domeniul apărării

EMITENT: Act Internaţional
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 445 din 29 mai 2018
33. DECIZIE 104 06/03/2018
 DECIZIA nr. 104 din 6 martie 2018
referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea Legii nr. 161/2003  privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 446 din 29 mai 2018